Amenzi usturătoare date de polițiști în Satul de Vacanță
În urma unui control efectuat în Satul de Vacanță, Poliția Locală Constanța a aplicat două amenzi contravenționale în valoare totală de 2600 lei pentru refuz de legitimare și obstrucționarea controlului.
Potrivit informațiilor de la Direcția Generală Poliția Locală Constanta, în data 29.06.2018, echipele de control au acționat pentru verificarea unor sesizări cu privire la modul de desfășurare a activităților comerciale de către un operator economic din Satul de Vacanța și dacă acesta deține actul pe baza căruia ii este permisă schimbarea destinației clădirii prin executarea unor lucrări de construcții efectuate la imobilul respectiv.Persoana în cauză nu s-a conformat măsurilor dispuse de politistii locali, a refuzat vehement să se legitimeze, fapt pentru care lucrătorii instituției au recurs la folosirea forței și a mijloacele din dotare conform prevederilor legale.Pentru faptele sale, barbatul a fost condus la sediul Direcției Generale Constanta in vederea demarării procedurii identificării și luării măsurilor legale necesare.În acest caz s-au aplicat două amenzi contravenționale în valoare totală de 2600 lei pentru refuz de legitimare și obstrucționarea controlului.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










