Asociația Elevilor a pierdut procesul intentat Consiliului Județean Constanța

50247557_1172381299575862_7244972480975077376_o
Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, acțiunea Asociației Elevilor din Constanța care a dat în judecată Consiliul Județean cerând reducerea cu 50 la sută, respectiv gratuitate, la transportul județean pentru elevi și studenți. Decizia instanței nu este definitivă.
Tribunalul Constanța s-a pronunțat, miercuri, în dosarul în care, în luna august a anului trecut, Asociația Elevilor din Constanța (AEC) acționase în instanță Consiliul Județean după ce un proiect de hotărâre, privind reducerea cu 50 la sută, respectiv acordare de gratuitate, la transportul județean pentru elevi și studenți, fusese retras de pe ordinea de zi. „Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive. Respinge cererea ca nefundată”, se precizează în soluția dată, miercuri, de instanță. Decizia magistraților Tribunalului Constanța nu este definitivă, AEC având drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pe de altă parte, AEC a anunțat că demersurile în justiție pentru acordarea reducerilor la transportul județean pentru elevi și studenți vor continua. „Astfel, ca urmare a respingerii cererii AEC de către Tribunalul Constanța, Asociația va ataca cu recurs după comunicarea motivării. De asemenea, mizăm pe capacitatea Consiliului Județean de a înțelege necesitatea acestei măsuri pentru elevii județului nostru, în special cei din mediul rural, care învață la oraș”, au precizat reprezentanți ai asociației.În 23 august 2018, Asociația Elevilor din Constanța a dat în judecată Consiliul Județean, cerând reducerea cu 50 la sută, respectiv gratuitate, la transportul județean pentru elevi și studenți. Reprezentanții elevilor spuneau atunci că decizia lor a fost luată ca urmare a retragerii proiectului privind aceste reduceri de pe ordinea de zi a ședinței CJC.Proiectul respectiv, inițiat de mai mulți consilieri liberali, a fost retras însă de pe ordinea de zi a ședinței, chiar de către cei care l-au propus, din cauza unor date privind legalitatea. Cu toate acestea, reprezentanții AEC au depus, la Tribunalul Constanța, cererea de chemare în judecată împotriva Consiliului Județean Constanța, ca urmare a retragerii proiectului.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










