Constănțean cu permisul suspendat pentru consum de alcool, prins la volan în stare de ebrietate
Un bărbat din Constanța ce avea permisul suspendat pentru conducere în stare de ebrietate, a fost prins din nou băut la volan, cu o alcoolemie de peste 1,6 la mie.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța au depistat, miercuri, un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din Constanța, care a condus un autoturism pe aleea Pelicanului din municipiu având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și fiind sub influența băuturilor alcoolice. Concentrația de alcool a fost de 1,62 mg/l alcool pur în aer expirat, șoferul fiind dus la spital pentru a i se preleva probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei din sânge.Potrivit polițiștilor, bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice tot în urma depistării sub influența băuturilor alcoolice la volanul unui autovehicul, faptă comisă în luna iulie a acestui an. Astfel, la data de 24 iulie, el a condus un autoturism pe strada Topolog din Constanța în stare de ebrietate, având o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aer expirat.De asemenea, în anul 2014 a avut anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, însă în 2016 și-a redobândit acest drept.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










