Constănțean sancționat după ce a fost prins aruncând gunoaie pe un teren viran
Un bărbat din Constanța a fost sancționat de polițiștii locali după ce, în urma unei plângeri, a fost prins în timp ce descărca deșeuri pe un teren viran de pe strada Amsterdam din municipiu.

Un echipaj al Poliției Locale din cadrul Primăriei Municipiului Constanța a intervenit pe strada Amsterdam, în urma unei sesizări făcute de un cetățean care a apelat Dispeceratul Poliției Locale Constanța. „Agenții noștri cu atribuții în domeniul protecției mediului au identificat o persoană care descărca deșeuri dintr-o autospecială pe un teren liber de construcții”, au declarat reprezentanții Poliției Locale.Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu suma de 3.000 de lei, cu măsura complementară de ridicare a deșeurilor depozitate nelegal în termen de 48 de ore. „În urma verificărilor ulterioare s-a constatat că persoana sancționată contravențional s-a conformat măsurilor dispuse de către polițiștii locali, ridicând deșeurile depozitate”, au precizat sursele citatePe această cale, polițiștii locali reamintesc persoanelor fizice și juridice că au obligația legală de a depozita deșeurile numai în locuri special amenajate. Faptele antisociale pot fi sesizate la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp).
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










