Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc, vineri, pe Sf. Cuv. Teodosie cel Mare

sf_cuv_teodosie_cel_mare
Biserica Ortodoxă îl cinsteşte, vineri, 11 ianuarie, pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugărești de obşte din Palestina.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, își va cinsti ocrotitorul spiritual și va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, începând cu ora 08.30.Sfântul Cuvios Teodosie a trăit în perioada secolelor V-VI şi s-a născut în satul Mogarion din ţinutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi. De tânăr a intrat în monahism la o mănăstire din Ierusalim, iar după un timp s-a retras într-o peşteră din apropierea Betleemului şi s-a hrănit numai cu legume şi ierburi sălbatice. Datorită vieţii duhovniceşti îmbunătăţite, în jurul său s-au adunat în scurt timp mulţi ucenici pentru a fi povăţuiţi în viaţa ascetică. De aceea, a construit lângă peşteră o mănăstire, unde a pus bazele vieţii monahale de obşte, fapt ce i-a atras supranumele de „începător al vieţii de obşte”.Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare s-a mutat către Domnul în jurul anului 529, la vârsta de 105 ani.Duminică, 13 ianuarie, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, începând cu ora 09.00.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










