Dăncilă: Mâine, Cazinoul din Constanța va avea garanția că va fi refăcut

cazino
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că, marți, va fi semnat contractul pentru demararea lucrărilor de reabilitare a Cazinoului din Constanţa.
„După zeci de ani de aşteptare, mâine, unul dintre simbolurile României, Cazinoul din Constanța va avea garanția că va fi refăcut. Guvernul nostru a reuşit în ciuda multor contestații, să pregătească în detaliu proiectul astfel încât să ne asigurăm că acest obiectiv simbol va fi reabilitat”, a declarat Viorica Dăncilă.Ea i-a cerut vicepremierului Daniel Suciu să meargă, marți, la Constanța pentru a se asigura că acest contract pentru reabilitarea Cazinoului va fi semnat. „În această noapte, la ora 12:00 expiră şi ultimul pas procedural pentru atribuirea contractului de reabilitare. Domnule vicepremier Suciu, ați arătat cum trebuie să acționeze un ministru implicat. Vă rog ca mâine să fiți la Constanța şi să vă asigurați că acest contract va fi semnat”, a mai transmis Viorica Dăncilă.Reabilitarea Cazinoului din Constanța bate pasul pe loc după trei licitații contestate în ultimii ani, deși Compania Națională de Investiții are banii necesari pentru a-i reda gloria de altă dată. Contestațiile depuse de firmele înscrise pentru a realiza lucrările de consolidare și reabilitare a clădirii Cazinoului din Constanța au ajuns de poveste și dau mare bătaie de cap autorităților locale.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










