Dobrogea va fi timp de o zi și jumătate sub Cod Portocaliu de vreme rea
Toată Dobrogea va fi sub Cod Portocaliu de vreme rea, începând de marți, de la ora 17.00, și până miercuri, la ora 21.00, fiind prognozate instabilitate atmosferică accentuată și cantități importante de apă.
Astfel, potrivit ANM, îndeosebi în regiunile estice, sud-estice și în toate zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse local torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și pe arii restrânse 40 - 50 l/mp.În Dobrogea vor fi intervale de timp în care va ploua abundent și se vor acumula local cantități de apă de 40 - 50 l/mp și izolat 70 - 80 l/mp.Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată până la sfârșitul acestei săptămâni, iar în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











