Doi adulți și doi copii au murit, în Tulcea, luați de un pârâu umflat de ploi
Patru persoane, un bărbat de 68 de ani și o femeie de 58 de ani, și nepoții acestora, de 4 și 7 ani, au murit, marți noapte, după ce a încercat să traverseze cu căruța un pârâu umflat de ploi, într-un sat din județul Tulcea.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Tulcea, ce doi adulți și nepoții acestora, un băiețel de 4 ani și o fetiță de 7 ani, au fost luați de apele umflate ale unui pârâu din satul Măgurele, comuna Topolog din județul Tulcea, în timp ce încercau să-l traverseze într-o căruță.

Deplasați la fața locului, pompierii tulceni au reușit să găsească aproape de miezul nopții două dintre victime, femeia de 58 de ani și băiatul de 4 ani, ambele în stop cardio-respirator. Medicii au încercat să îi resusciteze, dar niciunul nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul. Ulterior, a fost găsit și trupul fetiței de 7 ani, iar apoi salvatorii au trebuit să sisteze căutările bărbatului.https://youtu.be/pyCk9tzyDtUAcestea au fost reluate în cursul dimineții de miercuri, iar după aproximativ două ore, pompierii au reușit să găsească trupul acestuia, la aproximativ jumătate de kilometru de locul în care s-a produs tragedia.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










