Escală a navei-școală „Mircea” în Portugalia

Mircea
Cel mai longeviv ambasador al României pe mările și oceanele lumii, nava-școală „Mircea” reface marșul istoric, din anul 1939, pentru a marca 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române.
Velierul a plecat, la sfârșitul lunii iunie, din portul german Hamburg, locul în care a primit certificatul de naștere, iar până la Constanța are planificate escale în porturile în care a acostat, pentru prima dată, în urmă cu opt decenii, respectiv în Southampton (Marea Britanie), Lisabona (Portugalia), Valetta (Malta) și Istanbul (Turcia). Nava-școală „Mircea” va acosta, în perioada 12 - 15 iulie, în portul Lisabona, unde va putea fi vizitată de populația civilă sâmbătă, 13 iulie și duminică, 14 iulie. De la începutul lunii mai când a plecat din țară, velierul a făcut, până acum, escale în nouă porturi europene și a fost vizitat de peste 12.000 de persoane, precum și de oficialitățile statului român din Italia, Spania, Franța, Olanda, Germania și Marea Britanie.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










