Iohannis a aprobat urmărirea penală a lui Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu

Iohannis a aprobat urmărirea penală a lui Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat
Președintele Klaus Iohannis a aprobat, marți, cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Revoluției”, a transmis Administrația Prezidențială.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiției, doamna Alina-Ștefania Gorghiu, cererile de urmărire penală astfel cum au fost solicitate, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare, față de un fost prim-ministru al Guvernului României şi faţă de un fost viceprim-ministru al Guvernului României, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, ale art. 305 alin. (4) din Codul de procedură penală, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce îi vizează pe domnul Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și pe domnul Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României.
Astfel, au fost transmise ministrului justiției:
• cererea de urmărire penală a domnului Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României în perioada 26 decembrie 1989 - 26 septembrie 1991, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracţiunilor contra umanităţii în variantele normative prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii;
• cererea de urmărire penală a domnului Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României în perioada 28 decembrie 1989 - 28 iunie 1990, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracţiunilor contra umanităţii în variantele normative prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii.
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri”, se arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










