Mașină lovită de tren. Patru persoane rănite, din care una încarcerată

Mașină lovită de tren. Patru persoane rănite, din care una încarcerată
Un autoturism a fost lovit în plin de tren, în localitatea Plătărești, județul Călărași
Accident feroviar miercuri seara, un autoturism a fost lovit în plin de tren, în localitatea Plătărești, județul Călărași.
Din primele informații sunt 4 victime, dintre care una incarcerată. Imediat după impact alte trei persoane care se aflau în mașină au reușit să se evacueze.Pompierii au intervenit cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD. Au fost trimise și două ambulanțe din cadrul SAJ."Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Gălbinași, județul Călărași, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 301, nu a oprit la pasajul peste calea ferată pentru a se asigura și a intrat în coliziune cu trenul care circulă pe ruta Oltenița - București. Conducătorul auto și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ," transmite IPJ Călărași.Toți cei implicați sunt conștienți însă tânărul încarcerat are leziuni la nivelul membrelor inferioare.Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.Foto ArhivăSursa: Realitatea de Calarasi
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










