Nicușor Constantinescu, urmărit penal pentru un prejudiciu estimat la peste 5,5 milioane de lei

WhatsApp Image 2019-04-15 at 10.45.56(1)
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Constanța au dispus, luni, efectuarea urmăririi penale față de Nicușor Constantinescu pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Prejudiciul estimat depășește 5,5 milioane de lei.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu și-a îndeplinit, cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu privind gestionarea bugetului și exercitarea funcției de ordonator principal de credite, respectiv a dispus, cu încălcarea normelor în materia finanțelor publice, efectuarea, de către Regia Județeană de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța, a unor lucrări asupra unor obiective care nu erau administrate de către instituția pe care o conducea, unul dintre aceste obiective aparținând unei persoane juridice de interes privat, iar altul aparținând unei regii autonome de stat - Romsilva. Ca urmare a acestor demersuri s-au achitat, în mod nelegal, cu bani din bugetul Consiliului Județean Constanța, lucrări în valoare de 1.792.370,19 lei la un obiectiv privat, respectiv de 3.778.451,09 lei la un obiectiv aparținând unei regii autonome.Procurorii din cadrul DNA Constanța i-au adus la cunoștință lui Nicușor Constantinescu, luni, 15 aprilie, calitatea procesuală, și au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale într-una dintre cauze.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










