Actualitate· 1 min citire

Nuclearelectrica ia în calcul oprirea în 48 de ore a Reactorului 2 de la Cernavodă, pe fondul scăderii nivelului Dunării

Cernavodă

Cernavodă

Publicat11 aug. 2026, 10:59
SursăRealitatea.net

SN Nuclearelectrica SA anunță că analizează posibilitatea opririi controlate a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în dimineața zilei de 13 august 2026, în funcție de evoluția condițiilor hidrologice și a parametrilor de operare.

Compania a transmis Bursei de Valori București că această posibilitate este evaluată pe baza prognozelor Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor pentru perioada următoare, în contextul scăderii nivelului fluviului Dunărea.

Posibila oprire, analizată pentru dimineața de 13 august

„În cazul în care oprirea Unității 2 va deveni iminentă în dimineața zilei de 13 august 2026, societatea va comunica public acest aspect”, a precizat Nuclearelectrica, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

Reprezentanții companiei subliniază că, în acest moment, nu a fost luată decizia de oprire a reactorului. Măsura rămâne o posibilitate care depinde de evoluția condițiilor hidrologice și operaționale, iar piața va fi informată dacă oprirea controlată va deveni necesară.

CNE Cernavodă pregătește oprirea controlată a Unității 2, din cauza debitului scăzut al Dunării

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate