Ofițer sancționat la ISU Dobrogea pentru emiterea eronată a unui mesaj Ro-Alert

vijelie 8
Au fost date sancțiuni la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța după ce un operator a emis eronat o avertizare RO-ALERT de Cod Roșu de furtună.
Județul Constanța s-a aflat, sâmbătă seară, sub Cod Portocaliu de furtună, fiind semnalate averse torențiale de ploaie și vijelie, cu intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală ce au depășit 80-90 km/h. Zeci de copaci și au fost puși la pământ de furtună, fiind avariate multe autoturisme, vântul puternic luând cu el acoperișuri și distrugând balcoane.Oamenii au reclamat că avertizările date în sistemul RO-Alert au venit cu întârziere, după ce furtuna începuse, mai ales după ce a apărut și o eroare de trimitere, operatorii anunțând COD ROȘU de furtună, pentru ca după câteva minute să revină cu alertă de COD PORTOCALIU. „Din greșeală operatorul nu a modificat mesajul și l-a transmis cu Codul Roșu. Am intervenit ulterior. Era în plin cod portocaliu, aveam peste 170 de apeluri. Nu este singura aplicație de informare, este și aplicația DSU, mai avem și alte aplicații pe care transmitem alertele meteorologice”, a explicat șeful ISU Constanța, colonel Daniel Popa.El a precizat că operatorul care a greșit a fost sancționat cu mustrare scrisă. „Am luat măsuri. A fost sancționat disciplinar ofițerul de serviciu, cu mustrare scrisă. Va avea repercusiuni vizavi de evaluarea anuală și nu va putea participa la eventuale concursuri sau examene de promovare într-un viitor apropiat”, a mai spus șeful ISU Dobrogea.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










