Prognoza meteo 28 aprilie. Vreme instabilă - alertă de FURTUNI

Prognoza meteo 28 aprilie. Vreme instabilă - alertă de FURTUNI
La munte, vremea se va răci, iar cerul va fi noros
Vremea face prăpăd în țară. Este cod galben de ploi puternice și vijelii.
Astăzi, vremea se va răci, astfel că în vest, centru şi nord, maximele termice vor fi mult mai scăzute decât cele normale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în nordul Moldovei şi 21 de grade în Lunca Dunării. Cerul va fi mai mult noros și vor fi averse, pe alocuri însoţite de descărcări electrice.
Local, în Moldova şi în zona montană, cantităţile de apă vor fi însemnate şi se vor acumula peste 30...40 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Oltenia şi Moldova, dar şi pe crestele montane.
În București, vremea se va răci faţă de ieri. Dimineata avem 10-12 grade si la amiaza, nu mai mult de 18-19 grade. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua, iar trecător vor fi condiţii şi de descărcări electrice.
La munte, vremea se va răci, iar cerul va fi noros. Va ploua mai ales sub formă de averse, iar la altitudini de peste 1700 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










