Razii ale polițiștilor în Eforie pentru combatere faptelor antisociale
Polițiștii constănțeni au desfășurat, marți, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale şi pentru menținerea ordinii şi siguranței publice, pe raza stațiunii Eforie, fiind aplicate amenzi de aproape 20.000 de lei.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 67 de persoane și au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8680 de lei. Totodată, polițiștii au confiscat bunuri în valoare de peste 2370 de lei. Astfel, un bărbat a fost depistat pe strada Mării, din stațiune, în timp ce efectua acte de comerț fără a îndeplini condițiile legale. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar cele 51 de produse cosmetice pe care le oferea spre vânzare, în valoare de 2040 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Pe timpul desfășurării activității, polițiștii constănțeni au discutat și cu turiștii, pentru adoptarea unor comportamente antivictimale, în vederea prevenirii faptelor antisociale, a furturilor de pe plajă, din camerele de hotel și din autoturisme. În acest sens, polițiștii au distribuit peste 500 de materiale informativ- preventive, sfătuindu-i pe turiști să fie vigilenți, astfel încât să petreacă o vacanță liniștită pe litoralul Mării Negre.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










