REDUCERI DE 90% LA CĂLĂTORIA CU TRENUL PENTRU STUDENȚI, ÎN ACEST AN UNIVERSITAR!

REDUCERI DE 90% LA CĂLĂTORIA CU TRENUL PENTRU STUDENȚI, ÎN ACEST AN UNIVERSITAR!
Nu sunt singurele reduceri oferite de CFR Călători
CFR reamintește că studenții care au până în 30 de ani și sunt înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate beneficiază de facilități la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, la clasa a 2-a.
Studenții cu unul sau ambii părinţi decedaţi, precum şi studenţii proveniţi din centrele de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal beneficiază de:
- bilete de călătorie cu reducere 100%
- abonamente lunare cu reducere 100% cu număr nelimitat de călătorii, pe distanțe până la 300 km.
Pe de altă parte, în cazul călătoriei la clasa 1 sau la vagon de dormit, studenții vor plăti integral diferențele tarifare.
Reprezentanții CFR Călători reamintesc că a fost dezvoltată aplicația de cumpărare bilete online, astfel că, începând cu data de 1 octombrie, include și funcționalitățile specifice pentru procurarea biletelor/abonamentelor online aferente studenților beneficiari de gratuitate.
Aceștia trebuie să își creeze un cont personal de utilizator, iar după autentificarea pe cont este necesară înregistrarea ca student prin completarea datelor specifice, respectiv: facultate, serie legitimație, urmând ca după ce datele vor fi confirmate de facultate, să primească pe e-mail ID-ul de student cu care va putea ulterior să își procure biletele online.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










