Restricții de circulație pentru reparații în zona Portului Constanța

65826990_2082418118731495_1676944021940862976_o
Pentru efectuarea unor lucrări de reparații în zona Portului Constanța, pe 10 și 11 iulie se vor institui restricții de circulație pe Breteaua de conectare cu DN 39.
Potrivit Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, prima etapă a lucrărilor prevede frezarea denivelărilor pe partea carosabilă, astfel: - pe 10 iulie, între orele 07.30 – 14.00, pe sectorul de drum de la km 0+150 până la km 0+460, circulația se va desfășura alternativ pe contrasens, sub îndrumarea piloților de trafic; - pe 10 iulie, între orele 14.30 – 20.45, pe sectorul de drum de la km 0+500 până la km 0+130, circulația se va desfășura alternativ pe contrasens, sub îndrumarea piloților de trafic. Etapa a doua prevede așternerea unui strat de uzură pe partea carosabilă: - pe 11 iulie 2019, între orele 7.30 – 14.00, pe sectorul de drum de la km 0+150 până la km 0+460, circulația se va desfășura alternativ pe contrasens, sub îndrumarea piloților de trafic; - pe 11 iulie 2019, între orele 14.30 – 20.30, pe sectorul de drum de la km 0+500 până la km 0+130, circulația se va desfășura alternativ pe contrasens, sub îndrumarea piloților de trafic.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










