Tânăr amendat de polițiști cu o mie de lei după un apel fals la 112
Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Constanța, a fost amendat cu o mie de lei după ce a anunțat la 112 că o persoană ar fi fost împușcată în Mamaia, dar totul a fost o glumă.
Potrivit reprezentanților Poliției Județene, luni dimineață, în jurul orei 01.30, o persoană a alertat polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, prin SNUAU 112, susținând că o persoană ar fi împușcată. „În urma apelului, polițiștii au efectuat verificări în zonă și au constatat faptul că apelul nu se confirmă, persoana apelantă nemaiputând fi contactată pentru un timp”, precizează sursa citată.În urma verificărilor desfășurate de polițiștii constănțeni, apelantul, un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Corbu, județul Constanța, a fost identificat în incinta hotelului Ambasador, din stațiunea Mamaia. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1000 de lei, pentru alertare falsă-utilizarea intenționată a numărului 112, în mod nejustificat, conform OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










