Tată și fiu, răniți după ce au intrat cu skijet-ul într-un dig din Mamaia
Două persoane, tată și fiu, au fost rănite, miercuri, după ce au intrat cu un skijet în stabilopozii unui dig din stațiunea Mamaia.
Cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanță Judeţean (SAJ) Constanţa au fost solicitate să intervină, miercuri după-amiază, în jurul orei 14.30, pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor unui accident petrecut pe mare, în zona Hotelului Rex din stațiunea Mamaia, în care a fost implicat un skijet. Potrivit primelor informații, ambarcațiunea, pe care se afla un bărbat și fiul său, s-a izbit de stabilopozii unui dig. La fața locului s-au deplasat o motocicletă SMURD, șenilata din Mamaia și o autospecială a Serviciului de Ambulanță Județean, pentru a acorda primul ajutor răniților.https://youtu.be/qkuTU6YpPwoReprezentanții SAJ au precizat că cele două persoane rănite au fost aduse în siguranță la țărm. În urma impactului, tatăl, de 47 de ani, a suferit un traumatism la gleznă, iar copilul, în vârstă de 8 ani, un traumatism cranio-cerebral.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










