Tribunalul fotbalului

Tribunalul fotbalului
FIFA a anunţat punerea în funcţiune, începând de vineri, a Tribunalului Fotbalului
FIFA a anunţat punerea în funcţiune, începând de vineri, a Tribunalului Fotbalului.
Tribunalul fotbalului regrupează instanţele decizionale actuale într-una singură, pentru a facilita soluţionarea litigiilor şi luarea deciziilor în privinţa aplicării regulamentului, anunță EFE.
Tribunalul a fost aprobat în cadrul ultimului Congres al FIFA, desfăşurat în luna mai.
Acesta este compus din trei camere, iar activitatea sa va aplica noilor reguli procedurale pentru rezolvarea litigiilor, cu proceduri gratuite dacă cel puţin una dintre părţi este o persoană fizică.
Tribunalul va accelera procesele aflate în desfăşurare, pe lângă concentrarea şi stipularea clară a elementelor de guvernanţă”. De asemenea, instanța va avea un „sistem decizional mai eficient” şi care va marca „o nouă etapă în actuala reformă a cadrului de reglementare a fotbalului”, după modificările pe această temă aprobate începând din 2017, anunță FIFA
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










