Turiști români aflați în pericol de scufundare, salvați de polițiștii de frontieră
Doi turiști, care se deplasau cu o ambarcațiune pe brațul Chilia, au fost în pericol să se scufunde, din cauza unei defecțiuni, fiind salvați de polițiștii de frontieră.
Potrivit Gărzii de Coastă, miercuri dimineață, în jurul orei 01.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au fost sesizați telefonic de către Serviciul de Urgență 112 despre faptul că pe brațul Chilia, în zona kilometrului fluvial 11, se află o ambarcațiune în pericol de scufundare la bordul căreia se află două persoane.https://youtu.be/5wWu1wsrJB8Polițiștii de frontieră s-au deplasat imediat în zonă, cu o ambarcațiune rapidă, iar șalupa în pericol a fost ancorată la mal. Polițiștii de frontieră au evacuat apa din aceasta, au identificat și remediat cauza infiltrărilor de apă, respectiv deblocarea pompei de santină, astfel șalupa revenind la stare de flotabilitate.Cele două persoane, în vârstă de 51 de ani, respectiv 59 de ani, aflate la bordul ambarcațiunii au decis, nemaifiind în pericol, să rămână în același loc, urmând ca în cursul acestei zile să se deplaseze spre Tulcea cu o altă ambarcațiune, care aparținea unei cunoștințe.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










