Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap, la Luncavița
Un polițist de frontieră s-a împușcat, vineri dimineață, în timp ce se afla într-o misiune, pe Dunăre. Într-un buzunar al hainei a fost găsit un bilet de rămas bun către soție.
Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, vineri dimineață, poliţistul de frontieră, în vârstă de 44 de ani, se afla la bordul unei ambarcaţiuni de serviciu, într-o misiune pe Dunăre, iar în jurul orei 03.00 dimineață a coborât la uscat, în zona localităţii Rachelu - comuna Luncavița, şi nu a mai putut fi contactat. Poliţistul a fost găsit pe dig, fără semne vitale, prezentând o plagă împuşcată în zona capului. La fața locului a ajuns o echipă de criminalişti din cadrul Poliției Județene Tulcea, precum și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea care a preluat cazul în vederea continuării cercetărilor. În buzunarul polițistului a fost găsit un bilet către soţie prin care îşi justifica gestul. „Agentul şef adjunct de poliţie, în vârstă de 44 ani, a fost încadrat în Ministerul Afacerilor Interne în anul 1996, nefiind înregistrat în evidenţele instituției cu un comportament dezadaptativ sau cu vreo restricţie privind executarea serviciului sau portul armamentului din dotare”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










