VIDEO| Lanț uman la Spitalul Județean Constanța

VIDEO| Lanț uman la Spitalul Județean Constanța
Peste 40 de persoane au participat la un protest pentru a trage un semnal de alarmă asupra neregulilor de la Spitalul Judeţean Constanța, după ce o femeie a murit aşteptând peste 16 ore la Urgenţă.
Peste 40 de persoane au participat la un protest pentru a trage un semnal de alarmă asupra neregulilor de la Spitalul Judeţean Constanța, după ce o femeie a murit aşteptând peste 16 ore la Urgenţă. Oamenii s-au adunat în fața spitalului formând un lanț uman pe bulevardul Tomis .
Principalul aspect pe care îl reproșează oamenii este modul în care se comportă personalul medical din Spitalul Județean Constanța, dar și felul eronat în care comunică aceștia cu societatea civilă și cu pacienții, cerând mai mult dialog și mai multă transparență
„Reacția nu este împotriva medicilor sau asistentelor, ci a celor care nu-și fac treaba, a celor care absentează, care stau în birouri în timpul gărzilor, în loc să vină să vadă pacieenții care sunt în stare gravă, mare parte dintre ei,” a declarat Constantin Popa, fiul femeii decedate.
Cazul i-a revoltat pe constănțeni care s-au adunat astăzi în fața spitalului. "Astazi sunt aici pentru această doamnă care și-a pierdut viața, pentru acel băiat care a rămas fără mamă și pentru prietena mea care a murit la trei zile după nastere, căreia i-a ramas un copil, a rămas o mamă cu lacrimi în ochi, un soț singur... E dezastruos !"a spus o femeie.
Nu este prima dată cand Spitalul Județean Constanța este în fața unui scandal. De-a lungul anilor mai multe mame au reclamat lipsa igienei la pediatrie, sau indiferența medicilor în alte secții din spital. Mai multi pacienți au acuzat medicii de malpraxis iar unii au ajuns la tribunal cu cazurile lor.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










