Festivalul „Baclavaua de aur" în weekend la Mangalia

Festivalul „Baclavaua de aur" în weekend la Mangalia
Programul evenimentelor
Festivalul „Baclavaua de Aur" – „Altın Baklava Festivali", va avea loc în perioada 29-30 iulie, în Piața Republicii, din Mangalia.
În cadrul primei ediții a evenimentului, cu începere de la orele 17:00, vor avea loc prezentări de produse tradiționale turcești, un spectacol artistic, dar și multe alte surprize. Potrivit organizatorilor, spectacolul artistic de vineri va fi susținut de Ansamblul de dansuri turcești „Fidanlar", din Constanța.
Sâmbătă, 30 iulie, programul va continua cu Ansamblul „Tuna" din Tulcea, iar la ora 14:00, va avea loc și o demonstrație de pictură pe apă „EBRU", în incinta Bibliotecii Municipale. Pe parcursul desfășurării evenimentului, pe platoul din fața Casei de Cultură se vor monta patru corturi mari, unde vor fi amenajate standurile cu produse tradiționale, precum: plăcinte cu carne, cu brânză, dulciuri şi bineînțeles nelipsitele baclavale.
În semn de recunoștință pentru cei care vor pregăti delicioasele preparate tradiționale turcești, organizatorii festivalului vor acorda acestora diplome de participare.
Citește și:
- 20:04 - Scumpiri în lanț: Metrorex ar putea majora din nou tarifele
- 21:40 - JD Vance, trimis la Budapesta pentru a-l sprijini pe Viktor Orbán înainte de alegeri
- 20:15 - Fragmente de dronă descoperite pe litoral, la Tuzla. Autoritățile au intervenit de urgență
- 19:41 - Avion de vânătoare american doborât deasupra Iranului. Teheranul încearcă să captureze piloții
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











